pentru cei care pleaca

... numai cu gandul, numai cu inima, sau numai cu ochii. Si mai ales pentru cei care pleaca de tot, cu tot:

O sa ne vedem dincolo, Lhasa?...

Nu stiam ca traieste cu moartea in ea, atat de vie ii era si ii este muzica! Am ramas in loc si n-am simtit nimic ... parca nu e adevarat ca nu mai e, ca ea ca om intreg si real nu mai exista. Vroiam atat de mult sa o vad, doar o data. Ma bucur ca macar mi s-a spus de ea, ca am ascultat, am plans si-am tremurat de dragoste si dor pe muzica ei. Daca e vreun rost in viata, e ca ea va fi mereu, ca s-a raspandit deja printre noi, inca de cand traia, s-a imprastiat si mi-a tulburat sangele. Si mi-e drag de ea, mi-e atat de drag ca as tot vorbi ca si cum ar mai fi. Atat de crunt ... parca a stiut ca va muri si a dat mult, cu daruire orbeasca ... daca o asculti intelegi de ce exista muzica, durerea, patima, viata. Draga Lhasa, draga mea .........



When my lifetime had just ended
And my death had just begun
I told you I'd never leave you
But I knew this day would come

Give me blood for my blood wedding
I am ready to be born
I feel new
As if this body were the first I'd ever worn

I need straw for the straw fire
I need hard earth for the plow
Don't ask me to reconsider
I am ready to go now

I'm going in I'm going in
This is how it starts
I can see in so far
But afterwards we always forget
Who we are

I'm going in I'm going in
I can stand the pain
And the blinding heat
'Cause I won't remember you
The next time we meet

You'll be making the arrangements
You'll be trying to set me free
Not a moment for the meeting
I'll be busy as a bee

You'll be talking to me
But I just won't understand
I'll be falling by the wayside
You'll be holding out your hand

Don't you tempt me with perfection
I have other things to do
I didn't burrow this far in
Just to come right back to you

I'm going in I'm going in
I have never been so ugly
I have never been so slow
These prison walls get closer now
The further in I go

I'm going in I'm going in
I like to see you from a distance
And just barely believe
And think that
Even lost and blind
I still invented love

I'm going in
I'm going in
I'm going in

Emotie de iarna

De-as putea, m-as schimba in zapada care cade muta pe strazi. Cu trupul raspandit in praf de gheata alba. Cu inima translucida, cu ochii clari. E amiaza devreme si albul e clar.

Ies din casa, pasesc prin nameti, simt scartaind sub picioare mustrarea zapezii c-o calc, nasul mi se umple de miros apretat, teapan, tare. Ochii mi se apleaca grei, cu turturi pe gene. Si stau. In statie nu vine autobuzul, strada abia se vede, ca o dara de noroi intr-o pata mare, alba. Si astept, cum asteptam in Bucuresti si nu venea nimic si porneam pe jos spre FJSC. Somnul ramanea in pat, cald si moale. O parte il caram cu mine, la ore, mai visam cu ochii deschisi printre redactari de texte si discutii despre titluri care prind.

Si as fi prins fluturi, dar abia alerg dupa ei vara, iarna nu sunt. A venit autobuzul, ca un melc de tabla, cu coarnele lungi, agatandu-si privirea de niste funii. Pe-acolo vede unde sa mearga si se clatina incet, prin omat. Stau in picioare, strivita intre oameni: ei rad, inca se bucura de inghesuiala, de frig. Isi ating nasurile rosii cu mana si zambesc. Eu ma mir de calmul lor. Si ma mir mult, am timp sa ii observ, pe toti in parte, in incetineala asta de drum. Doua ore mai tarziu, ajung la destinatie. In mod normal as fi facut maxim o ora. Stau 5 minute. Am intarziat prea mult. Am ratat tot. Am venit degeaba. Asa ca plec acasa. Trebuie sa plec, am bagaje de facut. Din nou 2 ore in autobuz. Acum nu mai rade nimeni. Vreo doi injura. Se deschid usile. Aproape toti coboara. Ma uit in strada si nu stiu daca sa cobor. Sunt undeva, pe drum, nici eu nu stiu exact unde, intre doua statii. Si dac-as cobori, unde sa ma duc? Unde vad cu ochii?

Intre doua statii sunt mai mereu, intr-un autobuz, pe un drum ce habar n-am unde duce. Am plecat deja de "acasa", acel "acasa" din inima mea de copil, asta mi-e clar. Parca mai mult acum, stand asa tamp, pe strada asta din Varsovia, intr-un autobuz suspendat in timp, intr-un timp infinit, alb... da, asa ar trebui sa fie cerul daca lumea toata ar exista de-un infinit de timp. Alb. Si e, acum. Am schimbat tot. Nu as zice ca viata, sau soarta. Am ales. N-as fi crezut ca pot, ca e atat de usor sa spui da unei promisiuni, unei curiozitati de vazut ce mai e din lume, din ce pot, din ce simt, din ce se transforma cu ceea ce simt...

Eiii, mai e mult pana acasa, nu-mi simt picioarele sau nasul, in autobuz a patruns frigul. Ma strang pe scaun si astept. Simt ca ma stafidesc de frig, ma simt ca o pruna, suparata, uscata ... Si merge incet melcul, cu coarnele pe spate, lasand dara de noroi in urma.

Ajung acasa. Deja s-a intunecat. Brusc. Nu mai e alb. Si eu am umblat toata ziua bezmetica prin zapada. La semafor sunt singura. Vad aburul respiratiei, ma aud pufnind rar de dupa fular. Inca mai ninge, la fel de calm, la fel de nepasator. Si inima mea, devenind translucida de ganduri mari, de bulgari de emotii, de puncte rosii ce-o topesc cand pulseaza si ...

Julie and Julia - un film cu aroma de optimism. A nu se viziona pe stomacul gol!

"Julie and Julia" este un film despre ingredientele ce fac lumea sa functioneze: o doza de umor si autoironie, un pic de optimism, esecuri si dorinta de a continua.
Dar ce mi-a placut cel mai mult la acest film este ideea ca in viata poti face orice, poti sa o iei de la capat, poti sa te reinventezi, sa te schimbi, sa incerci ceva nou. Si ca si "Ratatouille", acest film este dovada ca oricine poate gati, mai ales cu zambetul pe buze, vorba Bucatarasilor.
Julia Child a captat pentru prima oara atentia americanilor prin cartea "Mastering the art of French cooking" (un best-seller in 61, fiind reeditata de atunci de peste 40 de ori), dar a devenit cu adevarat indragita atunci cand a facut o omleta, nu oriunde, ci in cadrul unei emisiuni. Aceasta intamplare a propulsat-o in lumea televiziunii si in casele gurmanzilor din America.
Filmul surprinde etape din viata Juliei C., cand proaspat maritata, ajunge la Paris. Si uite asa, in jurul varstei de 40 de ani, dupa ce a lucrat pentru OSS cativa ani, se inscrie in faimoasa scoala de bucatari Le Cordon Bleu, iar aventura ei cu bucataria incepe. Meryl Streep este extraordinar de calda, amuzanta si pe alocuri ciudata in acest rol si reuseste chiar sa para a fi foarte inalta (Julia Child avea 1,88m )
Julie in schimb (da, au si nume asemanatoare) este o tanara de aproape 30 de ani, tot maritata si recent mutata intr-un apartament mic, deasupra unei pizzerii din New York. Spre deosebire de Julia, prezentata in contextul anilor 40, Julie traieste in zilele noastre. Inconjurata de prietene cu cariere de succes, Julie simte ca s-a abatut de la visele pe care le avea si ca undeva, pe drum, s-a pierdut.
Ar incepe un nou proiect, ceva care sa o puna in miscare, care sa o pasioneze, sa o relaxeze, sa-i dea o certitudine. Toate aceste framantari le dezbate intr-o zi cu sotul, in timp ce molfaie cu pofta niste felii de paine prajite in unt, acoperite de un strat generos de rosii, ardei si alte bunatati proaspete. Recunosc ca pentru cateva secunde eram mai atenta la ce gateste, decat la ce spune. Iar imagini imbietoare vor exista pe tot parcursul filmului, asadar, fie inarmati-va cu niste pop-corn sau altceva de rontait, fie mancati bine inainte :)
Si uite asa, deasupra farfuriei cu mancare, Julie decide sa realizeze toate cele 524 de retete din cartea Juliei Child intr-un an de zile. Totul urmeaza sa fie povestit pe un blog. Blog care exista si acum, sau cel putin ultima parte din el Julie/Julia project.
Ce a iesit? Urmariti filmul si veti afla!

This is it: cu dragoste, Michael!

Ieri seara am vazut "This is it". Si nici nu putea fi un titlu mai bun pentru concertele ce aveau sa urmeze, pentru imaginile care au ramas. Acesta este Michael: superstarul umil, copilul, geniul, dansul, cantecul.
Nu fac o pledoarie a acestui film pentru fani: sunt sigura ca ei nu au nevoie de niciun imbold pentru a merge la cinema, pentru a tremura si suspina, pentru a urmari ultimele momente ale acestui spirit ... parca mereu a fost doar spirit, prin mesajul de dragoste, prin talentul aproape ireal, prin faptul ca a trait mai mult departe de lume, de neatins, in casa copilariei si a visului.
Dar cei care nu au fost neaparat fani, care ii stiu cateva piese si o doza de scandal, ar trebui sa mearga la acest film. Pentru ca daca in timpul vietii nu l-au vazut cu adevarat, pot sa-si acorde sansa de a-i aprecia valoarea. Este entertainerul suprem, care stie fiecare tempo al melodiilor sale si poate sa imite sunetele fiecarui instrument, cu rezonantele si nuantele lui. Este cel care se misca dumnezeieste pe scena. Este cel care canta ce simte si simte ce canta si se vede! E palpabil. Emotia trece dincolo de proiectie. Am stat cand cu pumnii la gura, cu ochii umezi, cand zambind si batand din picior pe ritmurile lui.
Daca iti place sau nu, nu poti sa-l ignori. Este el, Michael. Si this it it!

Azi a nins!!!

gradina mea



De fapt, continua sa ninga, de azi dimineata, cu fulgi mari, grasi, de mi-au invadat gradina, mi-a acoperit cele 2 flori albe de pe strat si o carpeta ce am uitat-o pe banca. S-a cernut mare, ca fulgi de migdale si s-a asternut asa nestingherit si alb si pufos acest prim strat de zapada, ca nici nu pot sa ma supar ca a fugarit o toamna ce se anunta frumoasa si zglobie. Cand mi-a zis Piotr ca polonii zic despre acest anotimp ca e "toamna poloneza aurie" m-am rostogolit de ras. L-am luat la misto: "Intr-adevar, foarte aurii sunt ploile neincetate de aici! Sa vii in Romania sa vezi toamna aurie, baiete, cu soare peste frunze colorate, repet: soareee" :D

Acum 2 ani cand am venit in Varsovia pentru prima data, a plouat non stop pana in decembrie, cand a dat o bruma de ninsoare, si aia flescaita, apoi iar ploi si primavara. O-ho, ce m-am bucurat, cum nu m-am bucurat niciodata de primavara! Parca era alta lume! Dupa ce esti privat de vreme buna, de soare auriu :p cateva luni, te bucuri de primavara poloneza ca de o desteptare din coma. Ma gandeam totusi ca de cand cu incalzirea globala, lucrurile se vor schimba. Am dovada clara ca e o mare minciuna: a nins pe 14 octombrie, e frig si alb!! ce incalzire, domnle?! ce incalzire...

Man on fire

un film din 2004 pe care l-am vazut abia acum. Aduce aminte pe alocuri de Requiem for a dream, cu imagini succedate rapid, intens, ca un colaj de ganduri, haos. Coloana sonora foarte buna, actorii palpabili, in special Dakota Fanning. Acest copil are o forta extraordinara si joaca tare, e credibila, e sensibila ... Povestea nu e deloc previzibila si te tine in suspans. Va las cu una dintre pisele mele preferate de pe coloana sonora. Pentru Perla: